Repunerea in plata, dupa suspendare
- In cazul neprezentarii lunare la viza, repunerea in plata se face de la
data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai tarziu de 60 de zile calendaristice
de la data suspendarii.
- Repunerea in plata se face de la data depunerii cererii beneficiarului,
dar nu mai tarziu de 30 de zile calendaristice de la data incetarii situatiei
care a condus la suspendare in cazul in care suspendarea a avut loc din
urmatoarele motive:
- pe perioada indeplinirii obligatiilor militare;
- la data incadrarii in munca, conform legii, cu contract individual de
munca pe perioada determinata mai mica de 12 luni;
- la data plecarii din tara pe o perioada mai mica de 3 luni, la cererea
persoanei;
- pe perioada in care este arestat preventiv sau pentru executarea unei
pedepse privative de libertate de pana la 12 luni;
- la data pensionarii pentru invaliditate;
- pe perioada acordarii indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca,
a indemnizatiei de maternitate si a indemnizatiei pentru cresterea copilului
pana la implinirea varstei de 2 ani, respectiv de 3 ani in cazul copilului
cu handicap;
- pe perioada incapacitatii temporare de munca mai mare de 3 zile datorita
accidentelor survenite in perioada cursurilor de calificare, recalificare,
perfectionare sau, dupa caz, a altor forme de pregatire profesionala, in
timpul si din cauza practicii profesionale;
- pe perioada acordarii platilor compensatorii, potrivit legii.